Președintele Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO: Dosarul pentru includerea iei în patrimoniul mondial, blocat

Președintele Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO: Dosarul pentru includerea iei în patrimoniul mondial, blocat
Publicat: 24/06/2019, 22:33

„Cei care au ales astăzi să cinstească ia românească ar trebui să știe că Dosarul ‘Arta cămășii cu altiță – Ia, element de identitate culturală în România și Republica Moldova’ întârzie să fie depus la UNESCO, pentru a intra în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii. Disfuncționalitățile, lipsa fondurilor, dar și nepăsarea autorităților au făcut ca acest dosar care trenează de câțiva ani să fie acum, din nou, blocat. Am făcut apel la colegii mei parlamentari să transformăm acest dosar într-un proiect comun, dincolo de ipocrizia patriotismului declarat prin campaniile electorale! Ia în patrimonial mondial UNESCO este adevărata dovadă de patriotism!”, a scris deputatul într-un mesaj pe contul său de pe platforma Facebook.

Într-o alocuțiune susținută luni, cu ocazia Zilei Universale a Iei, sărbătoare inițiată în 2013 și marcată pe 24 iunie în România, Palăr a spus că dosarul realizat de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial, „aflat în subordinea Ministerului Culturii, trebuia finalizat în 2018, dar nu este gata nici acum. Anul trecut, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a constatat această întârziere și a făcut demersuri pentru deblocarea dosarului. Realitatea era că, în lipsă de finanțare, Comisia de salvgardare nu funcționa. Am intervenit și comisia și-a reluat activitatea, dar numai pentru foarte scurt timp. În an centenar, România nu a fost capabilă să solicite la UNESCO introducerea ei în patrimoniul mondial al umanității”.

În prezent, dosarul este din nou blocat, iar Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Imaterial este iarăși nefuncțională. „A avut un mandat de doi ani și și-a încetat oficial activitatea la începutul lunii iunie a acestui an. Nimeni din Ministerul Culturii nu a anticipat situația astfel încât activitatea să poată continua fără întrerupere”, a mai spus Palăr.

Nu știm cât va dura situația și nici în ce stadiu se află dosarul, a mai spus acesta. Palăr a adăugat că a vorbit cu specialiști în domeniu, care sunt de părere că, pentru realizarea dosarului, ar fi necesară o perioadă de cel puțin jumătate de an.

„Mă tem că mai pierdem un an, iar amenințarea ca și alte țări din spațiul balcanic să înceapă propriile demersuri pentru înscrierea în UNESCO a cămășii tradiționale este una serioasă și reală”, a încheiat acesta.

O colaborare la nivel oficial în vederea promovării în comun, la nivel UNESCO, a cămășii cu altiță, ca piesă reprezentativă a portului tradițional românesc, purtătoare de valoare universală, a fost inițiată în 2016, iar, în noiembrie 2018, la București, a fost semnat un Protocol de cooperare între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova și Ministerul Culturii și Identității Naționale din România, potrivit tv8.md. Documentul prevede intensificarea colaborării în domeniul culturii, inclusiv și cooperarea părților în pregătirea dosarelor de nominalizare a elementelor comune de patrimoniu pentru înscrierea în listele Convenției UNESCO.

Republica Moldova și România au promovat deja trei dosare transnaționale în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: „Colindatul în ceată bărbătească” (2013), „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței” (2016), „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” (2017).

Din 2013, pe 24 iunie, la inițiativa comunității online La Blouse Roumaine, se sărbătorește Ziua Universală a Iei, marcată de comunitățile românești din toată lumea. Femeile, în special, poartă în această zi o ie.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoarea din procesul lui Vlad Pascu, continuă seria gafelor. A întrebat-o pe...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Camelia Mitoreșu, amintiri cu Florin Piersic. Cum l-a făcut gelos Gică Petrescu
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
De ce câinii se miros reciproc atunci când se întâlnesc?